Solitaire

Solitaire și Patience sunt numele jocurilor care implică un singur jucător. De obicei, acestea sunt tipuri diferite de jocuri cu cărți, dar și jocurile precum Sudoku și Cubul Rubik sunt considerate a fi jocuri Solitaire. Este foarte ușor să învățați aceste jocuri, dar dobândirea de experiență pentru a le stăpâni cu adevărat poate dura mai mult. Din fericire, există o mulțime de niveluri de experiență din care puteți alege, așadar chiar și începătorii vor putea găsi un joc care se le placă.

Jocul Solitaire clasic este cunoscut și sub numele de Klondike Solitaire. Acesta a apărut de foarte mult timp și, deși inițial a fost jucat folosind un pachet de cărți real, mulți dintre voi își vor aminti de el și ca unul dintre cele mai populare jocuri pe computer. În zilele noastre, acest joc este jucat în general în mediul online și, deoarece este un joc strict recreativ, aproape mereu este gratuit.

Klondike Solitaire – Descrierea jocului

Klondike Solitaire Gratuit este considerat un adevărat clasic printre jocurile de tip Solitaire. Scopul acestui joc este acela de a sorta un pachet de cărți în patru stive, fiecare dintre acestea fiind compusă dintr-o suită de cărți sortate după valoare. Deși poate părea ușor, jocul implică mai mult decât doar sortarea cărților. Atunci când începeți, cărțile vor fi împărțite în șapte coloane, iar numai cartea de deasupra din fiecare coloană va fi cu fața în sus. Toate celelalte cărți sunt vor fi cu fața în jos. Cărțile din fiecare dintre cele șapte coloane vor fi împărțite astfel:

Prima coloană: 1 carte cu fața în sus.

A 2-a coloană: 1 carte cu fața în sus + 1 carte cu fața în jos

A 3-a coloană: 1 carte cu fața în sus + 2 cărți cu fața în jos

A 4-a coloană: 1 carte cu fața în sus + 3 cărți cu fața în jos

A 5-a coloană: 1 carte cu fața în sus + 4 cărți cu fața în jos

A 6-a coloană: 1 carte cu fața în sus + 5 cărți cu fața în jos

A 7-a coloană: 1 carte cu fața în sus + 6 cărți cu fața în jos

Restul cărților se vor găsi în pachet și le puteți trage din acesta fie una câte una, fie trei la rând. De asemenea, veți avea patru spații goale în care trebuie să sortați cărțile. Fiecare suită de cărți va avea propria ei stivă.

Cum se joacă Solitaire Clasic – Instrucțiuni rapide

Înainte de a începe să sortați cărțile și să le descoperiți pe cele care sunt cu fața în jos, trebuie să cunoașteți regulile jocului Klondike Solitaire. Primul lucru pe care trebuie să îl știți este cum și unde se pot muta cărțile pe care le aveți în față și în pachet. Iată cum funcționează:

Rangul cărților

În primul rând, nu există niciun rang între diferitele suite de cărți. Cărțile de fapt nu au nicio valoare spre deosebire de alte jocuri precum blackjack sau poker și nu există puncte sau alte asemenea valori asociate cu cărțile din Klondike Solitaire. Cu toate acestea, există o anumită ordine în care trebuie să umpleți cele patru stive care conțin fiecare suită: inimă neagră, treflă, caro și inimă roșie. Acestea trebuie să înceapă cu un As, peste care se plasează cifrele 2, 3, 4, 5 și așa mai departe, terminându-se cu Popa.

În cele patru stive, cărțile trebuie sortate după suită, dar în jocul propriu-zis, adică în cele șapte coloane, cel mai mult contează culoarea. Fiecare a doua carte trebuie să fie roșie (caro sau inimă roșie) și fiecare a doua carte trebuie să fie neagră (treflă sau inimă neagră). De exemplu, atunci când cartea de sus a uneia dintre coloane este un 8 de culoare neagră, singura carte pe care o puteți pune deasupra este un 7 de culoare roșie. Aceasta trebuie să fie urmată de un 6 negru, apoi de un 5 roșu și așa mai departe .

Mutarea cărților din pachet

Klondike Solitaire se poate juca în două moduri, care se diferențiază prin câte cărți puteți întoarce la fiecare tragere din pachetul de cărți. Dacă doriți un joc ușor, puteți alege să întoarceți o singură carte o dată, iar dacă doriți să creșteți nivelul de dificultate, puteți alege să trageți trei cărți simultan. Dacă alegeți să trageți trei cărți, le veți dezvălui pe toate cele trei, dar nu puteți ajunge la cele două de dedesubt decât dacă ați folosit cartea de sus. Acest lucru înseamnă că nu puteți ajunge mereu la cartea pe care doriți să o utilizați. Cu toate acestea, după ce ați tras toate cărțile din pachet, puteți întoarce pachetul pentru a le trage din nou. Cărțile nu vor fi amestecate, dar dacă ați tras cărți din pachet în runda anterioară, acestea vor apărea acum într-o ordine ușor diferită, deoarece una sau mai multe cărți au fost scoase. Astfel, ordinea cărților rămase va fi un pic diferită atunci când trageți câte trei.

Cât privește locul în care veți muta efectiv cărțile, este ușor. Puteți muta cărți doar din pachet și niciodată înapoi în acesta, dar le puteți muta atât în cele patru stive, cât și în cele coloane, după cum vă convine.

Cele șapte coloane

Cele șapte coloane din Klondike Solitaire încep cu cartea de deasupra care este cu fața în sus, iar toate celelalte cărți sunt ascunse cu fața în jos. Puteți muta aceste cărți în alte coloane sau în cele patru stive care conțin suitele ordonate. Puteți muta cărțile între coloane așa cum v-am explicat în „Rangul cărților”, prin alternarea culorilor roșu și negru, în ordine descrescătoare. Deci, dacă aveți o Damă de culoare roșie, o puteți adăuga doar peste un Valet negru, nu și peste un Popă negru. Pentru a muta Dama roșie, va trebui să aveți ori un Popă negru în coloana unde doriți să o plasați, ori va trebui să o mutați în cele patru stive dacă aveți deja acolo toate cărțile inferioare.

Atunci când mutați cărțile care sunt cu fața în sus între coloane, veți putea muta mai multe cărți în același timp. Pentru a continua exemplul pe care l-am folosit mai sus, dacă aveți un Popă negru nu puteți muta doar Dama roșie dacă ați adăugat mai multe cărți peste aceasta. Așadar, dacă aveți deja un Valet, 10, 9 și așa mai departe, adăugate peste Damă, veți muta toate aceste cărți peste Popă. Cu toate acestea, puteți muta și doar secțiuni ale unei coloane de cărți cu fața în sus. Dacă aveți o altă Damă roșie, puteți lua Valetul negru și toate cărțile de după acesta și să le mutați acolo, lăsând descoperită Dama roșie inițială.

Puteți umple coloanele fie mutând cărți de la o coloană la alta, fie prin adăugarea de cărți din pachet. Orice metodă veți alege, obiectivul este să dezvăluiți din ce în ce mai multe cărți care sunt cu fața în jos. De fiecare dată când mutați cartea de deasupra dintr-o coloană, următoarea carte va fi dezvăluită. Dacă ajungeți în partea de jos a unei coloane și nu mai există cărți care pot fi dezvăluite, atunci coloana rămâne goală. În această situație, dacă aveți un Popă în partea de sus a unei coloane și acesta încă mai are dedesubt cărți cu fața în jos, puteți muta Popa în coloana goală. Doar un Popă poate fi mutat în acest loc, dar dacă ați adăugat mai multe cărți peste el, se vor muta bineînțeles împreună.

Cele patru tipuri de stive

Veți găsi cele patru stive deasupra celor șapte coloane și fiecare dintre acestea va trebui să înceapă cu un As. Cu toate acestea, la începutul jocului Așii nu vor fi acolo, deoarece va trebui mai întâi să îi descoperiți. Așii se găsesc fie în cele șapte coloane, fie în pachetul de cărți. Imediat cum descoperiți un As, acesta va fi mutat automat într-o stivă dar va trebui să mutați acolo cărți consecutive. (Puteți modifica setările jocului astfel încât să fie mutate automat în stive toate cărțile disponibile, dar nu este recomandat. Puteți afla mai multe despre acest lucru în „Strategii de Solitare”.)

Chiar dacă obiectivul este să umpleți cele patru stive, puteți să mutați și cărțile din aceste stive în coloane. Această mișcare poate fi potrivită atunci când aveți nevoie de cărți pe care le-ați adăugat la stive, pentru a muta alte cărți între coloane și pentru a dezvălui una dintre cărțile care este cu fața în jos. Puteți muta doar prima carte din fiecare stivă în coloană, deoarece ordinea acestor cărți trebuie să rămână mereu crescătoare, în funcție de valoarea cifrei cărților.

Cum se joacă Solitaire Clasic Online

Cel mai simplu mod de a juca Klondike Solitaire este cel online. Pe vremuri, acest joc era de obicei preinstalat pe computer alături de alte jocuri clasice precum Minesweeper și Snake, dar acum se joacă aproape exclusiv în mediul online. Atunci când jucați Solitaire clasic online, puteți comuta cu ușurință între diferitele tipuri de joc, Klondike fiind desigur favoritul utilizatorilor.

Unii vor spune că amestecarea și împărțirea cărților sunt două elemente care fac parte din farmecul jocului, dar majoritatea jucătorilor preferă să facă acest lucru prin simpla apăsare a unui buton. Când jucați online, cărțile sunt gata amestecate și apoi împărțite într-o clipă, ceea ce vă permite să începeți jocul imediat. Setările care vă permit să decideți dacă trageți una sau trei cărți, cum să mutați efectiv cărțile și dacă doriți să umpleți în mod automat cele patru stive sunt alte caracteristici care facilitează jocul de Solitaire online. Funcția de indicii realizată în special pentru jucătorii începători este menită să arate mutările care sunt disponibile.

Mutarea cărților în Solitaire online

Pentru a face lucrurile mai simple pentru toți jucătorii, există mai multe moduri de a muta cărțile în timpul jocului. Desigur, puteți să le mutați prin tragerea și plasarea lor (faceți clic pe o carte cu mouse-ul, țineți apăsat cât timp o mutați în locul unde doriți să o plasați, apoi eliberați clicul). De asemenea, puteți seta să faceți pur și simplu clic pe o carte și apoi pe locul pe care doriți să o plasați. Aceasta va fi evidențiată, astfel încât să nu uitați cartea pe care ați selectat-o pentru a fi mutată. Dacă doriți să mutați o carte în una din cele patru stive, puteți face acest lucru în același mod menționat mai sus sau puteți pur și simplu să faceți dublu clic pe ea.

Dacă jucați de pe dispozitivul mobil, trebuie doar să folosiți degetul pentru a trage și plasa cărțile și pentru clic sau dublu clic, mișcările fiind similare cu cele de pe un dispozitiv desktop. Degetul sau stiloul tactil (dacă utilizați unul) vor funcționa precum cursorul de pe laptop sau desktop.

Jocul de Klondike Solitaire nu se va termina până nu goliți pachetul și toate cele șapte coloane, dar în realitate, veți ști că ați câștigat cu mult înainte. După ce au fost dezvăluite toate cărțile cu fața în jos din coloane, deci nu aveți decât cărți cu fața în sus, veți ști că ați reușit să câștigați runda. Va trebui apoi să mutați toate cărțile rămase în stive, iar cel mai simplu mod de a face acest lucru este să alegeți umplerea automată. Cărțile se vor muta la stiva lor în mod automat și puteți începe un joc nou.

Jocul Solitaire împotriva altora

Toate jocurile Solitaire sunt jucate de un singur jucător, deci practic nu sunt jocuri multiplayer pe care le puteți juca împreună sau împotriva altor jucători. Cu toate acestea, în zilele noastre concurența se găsește în aproape orice domeniu, iar jocurile Patience nu fac excepție. După cum am menționat mai sus, cărțile nu au nicio valoare în Klondike Solitaire, dar asta nu înseamnă că nu colectați puncte în timpul jocului. Nu există mișcări corecte sau greșite și puteți juca exact așa cum doriți, dar dacă urmăriți să strângeți un scor mare pe un clasament online sau pur și simplu să vă depășiți propriul record, o puteți face.

Unele clasamente măsoară doar timpul petrecut în fiecare joc, iar dacă acesta este și cazul clasamentului în care încercați să intrați, trebuie să vă asigurați că utilizați setările de umplere automată și dublu clic pentru a muta cărțile. Fiecare secundă contează, așadar optimizați setările pentru a vă mișca cât mai repede.

Pentru alte clasamente nu contează atât de mult timpul, cât de numărul de mișcări pe care le faceți; cu cât numărul de mișcări necesare pentru a popula cele patru stive este mai mic, cu atât este mai bine. Totuși, în majoritatea listelor cu jucători de top și a clasamentelor nu contează doar acest lucru, ci și raportul de mișcări/timp. Acesta va determina locurile voastre în top. De asemenea, veți găsi versiuni în care contează numărul de jocuri câștigate pe zi sau în ordine consecutivă.

Totuși, ceea ce trebuie să rețineți este că jocurile Solitaire nu sunt de obicei jocuri în care se câștiga altceva decât dreptul de a vă lăuda. Acestea sunt jocuri gratuite care nu sunt concepute în stilul jocurilor de noroc, așadar, chiar dacă ajungeți pe un loc fruntaș, nu câștigați de fapt nimic în afară de satisfacția de a ști că sunteți mai buni decât toți ceilalți jucători - ceea ce este mai mult decât suficient pentru majoritatea utilizatorilor. (Puteți face o captură de ecran a paginii de rezultate, în cazul în care cineva vine și vă scoate din vârful clasamentului.) La urma urmei, Klondike Solitaire Free intră în categoria de „jocuri pentru amuzament” sau, mai degrabă, în cea a jocurilor care sunt jucate pur și simplu de plăcere.

Strategii de Solitare

Chiar dacă majoritatea jocurilor de tip Solitaire, inclusiv Klondike, sunt jocuri de noroc, acest lucru nu înseamnă că totul trebuie lăsat la voia întâmplării. O anumită gândire strategică vă va ajuta enorm la câștigarea majorității jocurilor, deoarece planificarea mutărilor este esențială. De exemplu, adăugarea tuturor cărților permise la fiecare mișcare în cele patru stive nu este o idee bună, deoarece veți avea nevoie de aceste cărți pentru a putea face mutări între coloane mai târziu. Așadar, chiar dacă aveți cărțile necesare pentru a umple o singură stivă, popularea acesteia înainte ca celelalte stive să ajungă la același nivel nu este o strategie inteligentă. În mod ideal, trebuie să adăugați cărți în mod egal în fiecare dintre cele patru stive.

Un alt lucru la care trebuie să aveți grijă este mutarea cărților din pachet. De cele mai multe ori, este mai bine să mutați o carte dintr-o altă coloană decât să luați o carte cu aceeași valoare și aceeași culoare din pachet; totuși, această regulă are unele excepții. Dacă ați ales să trageți trei cărți din pachet în același timp, ar trebui să luați în considerare și dacă tragerea unei cărți din acest pachet vă aduce vreun beneficiu.

Dacă nu ați reușit să trageți nicio carte din pachet, atunci întoarcerea pachetului pentru a începe din nou vă va oferi aceleași opțiuni ca ultima dată. Deci, pentru a schimba ordinea, va trebui să utilizați o carte - de preferat de la începutul pachetului odată ce a fost întors. Acest lucru vă va oferi mai multe opțiuni, deoarece vor fi prezentate alte cărți din cele trei ca fiind cartea superioară. Așadar, dacă ați întors tot pachet o dată fără a utiliza nicio carte și aveți opțiunea de a utiliza o carte din acest pachet sau de a muta una dintr-o coloană, prima variantă va fi cel mai probabil cea mai bună alegere.

Cum să jucați Solitaire Clasic trișând

Evident, dacă vreți să trișați atunci când jucați Solitaire, este mult mai ușor să jucați cu cărți reale. Pur și simplu înlăturați o carte sau aruncați o privire la cărțile cu fața în jos înainte de a decide următoarea mișcare și este aproape garantat să veți câștiga. De asemenea, mulți jucători mută alte cărți decât Popa într-o coloană goală fie ca modalitate de a trișa, fie pur și simplu pentru că nu știu că această mutare nu este permisă.

Toate mutările care nu sunt permise vor fi indisponibile atunci când jucați Solitaire online datorită restricțiilor jocului, așadar nu puteți adăuga o carte acolo unde nu se poate. De asemenea, nu va fi posibil să aruncați o privire la cărțile care sunt cu fața în jos până nu decideți din ce coloană doriți să mutați cartea sau cărțile. Singura modalitate de a trișa în mediul online este să folosiți opțiunea de anulare a ultimei mutări. Jucătorii care iau în serios jocul de Solitaire nu ar face acest lucru niciodată, dar din moment ce nu jucați pe bani sau împotriva altor jucători, ce poate fi greșit?

Am putea chiar argumenta că folosirea „anulării” este un lucru bun, cel puțin dacă sunteți începători. Prin anularea mutărilor și încercarea altor variante de a muta cărțile veți vedea care sunt opțiunile disponibile și veți putea recunoaște mai ușor care este cea mai bună alegere următoarea dată când jucați. La urma urmei, acest lucru vă poate ajuta să câștigați data următoare fără a fi nevoie să recurgeți la opțiunea de „anulare”.

Un alt aspect pe care probabil îl vor aprecia jucătorii de Solitaire este funcția de indicii. Dacă pur și simplu nu vă dați seama de nicio mișcare posibilă și v-ați blocat în joc, atunci poate ajuta să primiți un indiciu. Trebuie să țineți evidența unui număr destul de mare de stive și coloane de cărți, așadar un mic imbold cu privire la ceea ce puteți face poate fi de folos. Dacă nu mai puteți efectua nicio mutare și efectiv ați pierdut jocul, singura opțiune care vă mai rămâne la dispoziție este cea de „anulare”. Se spune că fiecare joc de Klondike Solitaire poate fi câștigat și acest lucru poate fi adevărat, dar câștigarea din prima încercare nu va fi posibilă mereu. Pentru a beneficia de o altă încercare fără a vă întoarce în joc și a anula mutările, puteți să porniți același joc din nou și să încercați alte mutări acolo unde sunt disponibile mai multe.

Câștigarea jocului de Klondike Solitaire

Există un număr aproape nelimitat de posibilități în fiecare joc de Solitaire și puteți câștiga în mai multe moduri. Aproape orice mutare pe care o faceți va avea impact asupra mutărilor disponibile ulterior și, de multe ori, nu contează prea mult pe care o alegeți, deoarece puteți ajunge să câștigați oricum. În alte cazuri, lucrurile stau un pic diferit. Este nevoie de o singură mutare „greșită” și v-ați asigurat pierderea jocului. Totul are de-a face cu ce cărți mutați și ce opțiuni aveți la acel moment. Ca regulă generală, cel mai bine este să vă concentrați pe descoperirea cărților care sunt cu fața în jos.

Unul dintre lucrurile care îngreunează mereu câștigarea unui joc de Solitaire clasic este să nu puteți găsi sau ajunge la Ași. Aceste cărți sunt esențiale pentru a putea câștiga, deoarece nu puteți începe să construiți stiva pentru suita respectivă fără a găsi Așii. Dacă aveți ghinion, unul sau mai mulți Ați pot fi ascunși în partea de jos a unei coloane, ceea ce înseamnă că va trebui să reușiți să dezvăluiți toate cărțile pentru a putea începe stiva cu cărți sortate.

Pentru a putea ajunge la un As aflat în partea de jos a unei coloane, cel mai probabil veți avea nevoie de majoritatea celorlalte cărți din grămadă. Acesta este motivul pentru care de multe ori nu este bine să începeți să umpleți una dintre cele patru stive de cărți înainte de le putea începe pe toate. Cu toate acestea, puteți muta cărțile înapoi din stive în coloane, așa că de cele mai multe ori vă veți descurca oricum - doar că veți avea nevoie de mai multe mutări.

Despre Solitaire Clasic

Solitaire Clasic este un joc care se joacă de unul singur. Din această cauză, este o activitate distractivă populară în rândul multor utilizatori din întreaga lume, mai ales acum că majoritatea dintre noi avem un telefon inteligent cu acces la internet. Jucarea acestui tip de jocuri în autobuz, cât așteptați la o coadă sau în orice altă situație în care aveți câteva minute libere și aveți nevoie ceva care să vă ajute să treacă timpul mai repede, sau pur și simplu când sunteți acasă și vreți să vă relaxați, nu este numai o formă ușoară și ieftină de divertisment, ci și o modalitate de a vă menține creierul activ.

Jocurile clasice de tip Solitaire sunt de obicei o combinație între jocurile de noroc și cele de strategie. Acest lucru este valabil în special în cazul jocului Sudoku, chiar dacă nu este considerat a fi unul dintre jocurile clasice, ci mai degrabă unul relativ nou. Teoretic, fiecare joc poate fi câștigat, dar este necesar să dobândiți anumite abilități pentru a o putea face.

Ce este Solitaire Clasic?

Cel mai cunoscut tip de Solitaire este Klondike Solitaire, care este un joc de cărți gratis. Același lucru este valabil și pentru jocurile FreeCell și Mahjong, chiar dacă cel din urmă poate fi jucat și cu altceva în afară de pachetul clasic de cărți. Există o mulțime de variante ale jocurilor de cărți de tip Patience, dar sunt și unele care nu folosesc cărți deloc. Am menționat deja Sudoku și Cubul Rubik ca exemple în acest sens, dar un alt joc cunoscut de care majoritatea nici nu știu că este un joc Solitaire, este puzzle-ul normal.

Deci, chiar dacă Klondike Classic este favoritul absolut al jucătorilor, există o serie întreagă de alte jocuri care pot fi jucate. Pe scurt, toate jocurile care implică un singur jucător sunt considerate jocuri Solitaire – după cum implică și numele. Celălalt nume după care sunt cunoscute aceste jocuri este Patience (Răbdare), iar această denumire vine de la nevoia de răbdare atunci când cineva încearcă să rezolve puzzle-urile sau să câștige jocurile.

Prezentare generală Solitaire Clasic

Deoarece există atât de multe jocuri de tip Solitaire, vă vom oferi o scurtă descriere a unora dintre cele mai populare, doar în cazul în care doriți să încercați alte versiuni decât Klondike. Toate aceste jocuri sunt concepute pentru a fi jucate de un singur jucător, dar mai ales puzzle-urile sunt perfecte pentru a fi jucate împreună cu alte persoane ca o alternativă la jocurile de masă.

Klondike, FreeCell și Mahjong se pot juca ușor în mod gratuit online, în timp ce Cubul Rubik și puzzle-urile sunt mai potrivite pentru a fi jucate cu piese fizice. Pe de altă parte, Sudoku este potrivit pentru ambele situații. Unii preferă pixul și hârtia, în timp ce alții consideră că este la fel de ușor să se joace pe telefoanele mobile sau pe laptopuri, în special datorită tipurilor de jocuri și a nivelurilor nesfârșite.

FreeCell

Acest joc se joacă cu un pachet de cărți (dar există și versiuni care folosesc două pachete), iar toate cărțile sunt distribuite cu fața în sus. Există opt coloane de cărți, iar obiectivul este, ca la Klondike Solitaire, să sortați cărțile după suită în patru stive. Aceste stive încep cu un As și se termină cu un Popă. De asemenea, aveți patru celule libere în care puteți muta cărți, astfel încât să le puteți potrivi în coloane pentru a ajunge la cărțile de care aveți nevoie. În coloane, puteți plasa cărțile unele peste celelalte începând cu Popa și apoi coborând în nivel cu Dama, Valetul, 10 și așa mai departe. Aceste cărți pot fi adăugate doar alternând culorile. Puteți începe o stivă de cărți în ordine descrescătoare pornind de la orice carte doriți, așadar nu trebuie să aveți în mod obligatoriu Popa ca prima carte a coloanei. Atunci când o coloană este golită de cărți, puteți muta acolo orice carte doriți. Deoarece există multe varietăți ale acestui joc, trebuie să vă asigurați că ați citit descrierea jocului înainte de a începe pentru a-i înțelege pe deplin regulile și particularitățile.

Mahjong

Mahjong este oarecum ca un puzzle. Aceste jocuri au mai multe niveluri de dificultate, iar cu cât nivelul este mai dificil, cu atât veți avea mai multe piese sau cărți. Scopul jocului este acela de a scăpa de toate piesele prin potrivirea lor două câte două, dar pot exista și mai mult de două piese același fel. Puteți utiliza doar piesele care nu sunt blocate de o altă piesă, deci cheia succesului este potrivirea lor corectă, astfel încât să eliberați alte combinații. Veți descoperi că nu toate jocurile pot fi câștigate, deoarece există posibilitatea să aveți două piese de același fel una peste cealaltă, ceea ce înseamnă că nu le puteți potrivi deoarece piesa de jos este blocată de cea de sus.

Sudoku

În jocul Sudoku cifrele sunt cele care contează, mai exact cifrele de la unu până la nouă. Jocul are o grilă de 9x9 pătrate, împărțite în 3x3. În fiecare pătrat de 3x3, trebuie să fie prezentă fiecare cifră de la unu la nouă, iar pe fiecare dintre cele nouă rânduri totale, atât pe orizontală cât și pe verticală, trebuie să apară o dată toate cifrele. Atunci când începeți un joc de Sudoku, unele dintre cifre vor fi deja completate și cu cât este mai ușor nivelul pe care îl jucați, cu atât vor fi populate mai multe. Dacă alegeți un nivel dificil, vor fi completate la început foarte puține cifre, deci va trebui să vă gândiți mult și bine pentru a putea câștiga. Toate jocurile sau nivelurile de Soduku pot fi câștigate, dar cel mai probabil va trebui să dobândiți experiență pentru a putea stăpâni jocul pe deplin.

Cubul Rubik

Cubul Rubik clasic nu are niveluri de dificultate, singurul nivel fiind cel foarte greu. Majoritatea oamenilor își pot petrece toată viața învârtind de acele culori fără să îl rezolve vreodată, în timp ce alții (foarte puțini), consideră că este destul de ușor. Cubul este format din șase laturi, fiecare cu câte nouă pătrate. Există șase culori diferite, iar acestea apar într-o ordine mai mult sau mai puțin întâmplătoare. Scopul este să răsuciți și să mutați pătratele din cub în așa fel încât fiecare din cele șase fețe să aibă o singură culoare. Fiecare pătrat din centrul fiecărei laturi are câte o culoare, așa că va trebui să alăturați celelalte opt pătrate de aceeași culoare pentru a se potrivi cu culoarea din centru.

Puzzle-urile

Poate cel mai comun dintre toate jocurile de tip Solitaire este puzzle-ul. Majoritatea dintre noi am încercat acest joc la un moment dat în viață, pornind probabil din copilărie cu un puzzle cu mai puțin de zece piese. După cum știe toată lumea, există și puzzle-uri pentru adulți, iar pentru jucătorii avizi se pot găsi puzzle-uri cu mii de piese. Cu cât sunt mai multe piese, cu atât este mai dificil, dar și modelul care trebuie compus va afecta nivelul de dificultate. Cele mai complicate părți ale unei imagini sunt de obicei cerul albastru sau oceanele, deoarece sunt cele care încadrează jocul în gama Patience. Așa cum se întâmplă și cu Cubul Rubik, Puzzle-ul este jucat cel mai frecvent acasă cu piese reale, deoarece pur și simplu nu se poate compara cu jocul online.